top of page
Banner-PNRRr-2.png

Tehnici tradiționale de prelucrare a lânii
- realizarea textilelor -

Textilele tradiționale realizate pe Valea Buzăului sunt rezultatul unei îndelungate și complexe procese de prelucrare a lânii, care începe în gospodărie și continuă în atelierele specializate de tors și țesut.

Pe Valea Buzăului, diversitatea produselor textile tradiționale este remarcabilă. De la ilice și pulovăre, realizate prin împletire manuală, până la covoare și cuverturi, obținute prin țesut la război, comunitatea locală păstrează vie tradițiile și meșteșugurile străvechi.

De asemenea, plăpumile reprezintă o categorie distinctă de produse textile, care necesită un proces îndelungat și meticulos de confecționare. Realizate din pânză de lână țesută în trei straturi și umplute cu lână, plăpumele sunt obiecte deosebit de apreciate în comunitatea locală pentru confortul și calitatea lor.

Împletitul (Andrelitul) 

Pe Valea Buzăului, andrelitul este o tehnică populară, folosită în special pentru crearea ilicelor, pulovărelor și șoșetelor. Această activitate se desfășoară aproape exclusiv manual, fiind practicată cu pricepere și răbdare de către localnici.

Mai târziu apar mașinile de tricotat, rare și puține, de obicei deserveau o zonă largă. Zona Pătârlagele apela la o săteancă din Fișici pentru realizarea țesăturii tricotate, aceasta având dpret zestre o mașină nemțească de tricotat. Acționată mecanic prin tragerea repetitivă a unei manete, din mașinărie ieșeau părțile componente ale unui element de îmbrăcăminte care mai apoi trebuiau unite de mână, iar în cazul șoșetelor/ciorapilor, era necesar împletitul de mână al călcâielor și părții din fața degetelor. Țesătura obținută la mașină era mai fină și bătută decât cea obținută din andrele. 

Plăpumile

 Procesul de confecționare a unei saltele sau a unei plăpumi este unul de lungă durată și laborios., Lâna trebuie spălată manual, uscată, scărmănată și procesată înainte de a fi transformată în plapumă. Plapuma era realizată din pânză de lână țesută în trei ițe și apoi umplută cu lână. Mai târziu se folosesc fețe (materialul care este umplut) sintetice.

 Pentru a face o plapumă se folosește un instrument din lemn, gherghef, pe care este întinsă pânza ce urmează a fi umplută. După umplere, lucrătoarea coase cu un ac mare special modele pe întinderea plăpumii cu rol de a menține lâna distribuită egal.

Țesutul la Război

Țesutul la război reprezintă o altă etapă importantă în prelucrarea lânii, fiind utilizat pentru obținerea pânzelor, covoarelor, cuverturilor și a altor produse textile. Procesul începe cu montarea războiului de țesut, care poate fi de diferite dimensiuni și configurații, în funcție de tipul de material textil dorit.

Instrumentele și Tehnicile Folosite în Procesul de Țesut:

În țesutul la război, urzeala și bătătura sunt elementele constitutive principale. Urzeala constă în firele lungi, trecute prin spată și ițe, care se deapănă de pe un sul și formează scheletul textilului. Bătătura reprezintă firele bătute în urzeală, care alcătuiesc structura materialului textil.

Pentru realizarea țesăturilor, localnicii folosesc războaie de țesut verticale sau orizontale, în funcție de tipul de produs dorit. Aceste războaie sunt echipate cu diverse instrumente și dispozitive, precum fusceii, lamele cu lamele, suveicile și vatalele, care ajută la separarea și dirijarea firelor de urzeală și la bătutul bătăturii în urzeală.

Diferite textile se cos în număr diferit de fire de urzeală, ex: 2 ițe, 4 ițe. Cele mai simple textile sunt preșurile țesute în 2 ițe, din lână sau resturi textile. Covoarele sunt un proces mai complex și laborios, iar pentru a obține lățimea necesară, de cele mai multe ori sunt cusute în foi (cât lățimea războiului) care sunt apoi unite între ele. 

Continuarea Tradiției și Păstrarea Meșteșugurilor:

În ciuda schimbărilor în tehnologie și preferințele consumatorilor, comunitatea de pe Valea Buzăului rămâne dedicată păstrării tradițiilor și meșteșugurilor locale. Mai sunt doar câteva femei (3) care știu să monteze un război, să năvădescă și să urzească, în apropiere în Colți există o persoană care încă mai face plăpumi, iar andrelitul este în continuare practicat.

Despre proiect

“Țesem legături” (cod PNRR 163) este un proiect organizat de Asociația Centrul de Artă Aluniș și finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Pilonul IV / Componenta 11 – Turism și cultură, INVESTIȚIA I5 „Creșterea accesului la cultură în zonele defavorizate din punct de vedere cultural”. 

Proiect cofinanțat de Primăria Pătârlagele.

Valoarea totală a proiectului este de 224 000 Lei. 

Durata proiectului este de 15 luni, perioada de implementare a acestuia realizându-se în intervalul aprilie 2023 – iunie 2024.

Obiectivul proiectului constă în crearea unei baze de cercetare etnografică locală, a unei platforme de manifestare artistică trans-disciplinară pentru artiști locali (poezie, meșteșug, pictură etc) precum și a unui atelier funcțional deschis comunității locale pentru a învăța și a lua parte la manifestări creative/artistice precum și a transmite mai departe către tineri și copii meșteșuguri și tradiții locale.

 

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

„PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE”.

mfe.gov.ro/pnrr/      www.facebook.com/PNRROficial/

bottom of page