În perioada martie – mai 2022, lansăm un apel de proiecte pentru o serie de rezidențe artistice în care participanții sunt invitați să creeze prin tehnici prietenoase cu mediul, non-invazive, lucrări ce vor face parte din expoziția permanentă amplasată în grădina centrului.
În 2022, Centrul de Artă Aluniș devine spațiu expozițional și în spațiile sale exterioare, într-o mișcare de celebrare a cadrului natural deosebit în care se află și își propune ca lucrările expuse să fie o invitație la introspecție și la conectare cu energiile locului. Astfel, tema lucrărilor pentru rezidența de la Aluniș este „Gaia, Mama Pământ”, iar juriul de selecție este format din curatoarea Ana Daniela Sultana, scriitorul Dan Mircea Cipariu și managerul cultural Dumitru-Radu Maria.
Artiștii interesați să participe sunt așteptați să aplice pe email la maria@alunis.ro până la data de 24 februarie 2022, cu o propunere de proiect, însoțită de un CV și un portofoliu. Lucrările propuse trebuie să respecte tema aleasă („Gaia, Mama Pământ”) și să fie adaptate expunerii in situ. Tehnica este la alegerea artistului: pictură murală, ceramică, sculptură, instalații, land art, etc.
Propunerile și portofoliile vor fi analizate și artiștii selectați vor fi anunțați pe email până la data de 28 februarie 2022.
Fiecare rezidență se va întinde pe o săptămână în perioada martie – mai 2022 și include cazare și masă la casa de oaspeți a Centrului de Artă Aluniș. Totodată, fiecare rezidență va face parte din campania de comunicare a centrului pe rețelele de socializare și website.
Lucrările realizate în perioada rezidențiatului vor rămâne în expoziția permanentă a centrului.
Din programul expozițional al Centrului de Artă Aluniș 2020 au făcut parte expoziții care au adus împreună importanți artiști contemporani: Florin Menzopol, Ștefan Daniel Lăzărescu și Ciprian Dumitrache (expoziția „Amber of the Moment”), Smaranda Isar, Victor Costache și Dinu Mihai Fălcoianu (expoziția „Astral. Geometric. Ancestral”), respectiv Maia Ștefana Oprea și Samir Mihail Văncică (expoziția „Homo faber, femina faber”). În 2021, Centrul de Artă Aluniș a găzduit, în perioada aprilie – iunie 2021, personala „Human naturescape” a artistei Alexandra Baciu, căreia i-au urmat personala „A Heroine’s Journey” a artistei Mădălina Costache în perioada iunie – iulie 2021 și „Life in progress” a artistului Ruslan Cîrlan, în perioada 2 august – 2 octombrie 2021.
Centrul de Artă Aluniș este un ONG creat de oameni îndrăgostiți de Munții Buzăului care fac echipă cu localnici din zona Aluniș-Colți pentru a fructifica patrimoniul cultural local în favoarea comunității rurale din zonă.Misiunea Centrului de Artă Aluniș este să contribuie la creșterea și dezvoltarea economică durabilă a comunității prin revitalizarea tradițiilor, susținerea inițiativelor locale, facilitarea accesului la evenimente și promovarea turismului responsabil în Munții Buzăului.
Sediul Centrului de Artă Aluniș se află în fosta școală abandonată a satului, transformată acum în centru de creație multidisciplinar unde au loc expoziții de artă contemporană, concerte de muzică, ateliere, workshopuri și tabere, toate în beneficiul locuitorilor, artiștilor, artizanilor și producătorilor locali.
Comentarios